Uzina de Apă

Traseu de bicicletă


Despre

Stil ciclism: All-mountain
Grad de dificultate - intermediar
Echipare minimă - bicicletă MTB hardtail
Puncte de interes - kickerele amenajate pe partea de coborâre
Stare traseu - în afara zonei urbane, traseul este compus din drumuri pietruite și poteci; partea de coborâre a fost amenajată de către pasionații de downhill cu kickere și alte elemente
Avertismente - atenție la viteza cu care abordați săritorile, acestea putând fi și ocolite. Puneti siguranța pe primul loc

Traseul pleacă de pe Strada Colonia Topitorilor, pe care vom urca către Uzina de Apa. Asfaltul se va termina, dar drumul pietruit va continua în sus, trecând pe lângă Uzina de Apa, care se află pe partea dreaptă și pe lângă ultima casa de pe stradă, care se află mai sus, pe partea stângă. Trecem de barieră și ne continuăm drumul în sus, pe lângă Valea Vicleanu, până când drumul se va bifurca, iar pe partea stângă va fi un pod peste vale. Aici o luăm la stânga, trecem podul și continuăm să urcăm pe acest drum care, în partea de sus se va bifurca din nou, dar noi vom ține direcția înainte până când vom ajunge într-un luminiș la o veche clădire miniera aflată în paragină. Aici o vom lua la dreapta pe drumul abrupt, în sus pe lângă clădire, până vom ajunge în vârf. Din vârf vom coborî pe traseul de downhill, care ne va duce înapoi la barieră, iar de aici fie mai facem o urcare, luând-o la stânga, fie revenim către zona urbană, luând-o în jos, la dreapta. Vă recomandăm ca până învățați traseul, primele coborâri sa le faceți cu grijă și doar ulterior să folosiți amenajările, la un nivel proporțional cu abilitățile tehnice și echipamentele pe care le dețineți. De asemenea, este recomandat să abordați astfel de trasee de coborâre în grup, astfel ca, în situația nefericită a producerii unor accidente, să aveți sprijin din partea colegilor.

*Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/

Grad de dificultate

  • Medie

Lungime

  • 5.58 km

Video

Alte sugestii

Valea Vaserului

Traseu de bicicletă

Vadu Izei - Valea Stejarului – Coștiui – Oncești - Vadu Izei

Traseu de bicicletă

Breb – Mara – Desești – Hărnicești – Sat Șugatag – Mănăstirea – Hoteni - Breb

Traseu de bicicletă

Breb – Hoteni - Ocna Șugatag - Breb

Traseu de bicicletă

Mogoșa – Șuior - Poiana Boului - Breb

Traseu de bicicletă