7. Meşteşuguri populare
Dacă îi vizitezi pe moroşeni, vei avea prilejul să îi vezi meşterind, mai ales în lemn, de la blide, linguri, pecetare şi obiecte de mobilier, la case, porţi şi biserici. În domeniul ţesăturilor, femeile din Maramureş cunosc secretul extragerii culorilor naturale din plante şi coajă de copac, aşa că în fiecare casă există în camera bună, lada cu ţesături din lână şi cânepă, lucrate la războiul de ţesut.
Meşteşugul olăritului se mândreşte cu centrul de la Săcel, unde lutul roşu, scos de la mari adâncimi, este prelucrat cu tehnici străvechi. Tot aici se meşteresc măştile tradiţionale care îmbogăţesc obiceiurile de iarnă. În satele Sârbi şi Budeşti, pe Valea Cosăului, mai pot fi găsiţi ultimii clopari din Maramureş, dar şi cele mai spectaculoase instalaţii ţărăneşti din lemn (vâltori, pive, mori, horincii). Confecţionarea costumelor populare, a podoabelor tradiţionale ori pictura pe sticlă sunt alte meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie în Maramureş.