Ferneziu – V. Vicleanu – V. Usturoiului – VF. Feriga – Măgura
Traseu de bicicletă
Despre
Stil ciclism: All-mountain
Grad de dificultate - intermediar
Echipare minimă - bicicletă MTB hardtail
Puncte de interes - priveliști de pe traseu
Stare traseu - traseul este compus, în cea mai mare parte ,din drumuri forestiere și poteci
Avertismente - atenție la coborâri, deoarece există porțiuni cu pietre mișcătoare și nămol
Traseul pleacă din Baia Mare către Ferneziu unde, înainte de blocurile din Ferneziu se face la stânga către Lacul Bodi, după care urmărim indicatoarele cu Lacul Bodi. După ce se termină asfaltul, urmează o urcare mai aspră, apoi o zonă tot în urcare, dar mai domoală, iar apoi, din nou o urcare mai grea. Exact după ce se termină cea de a doua urcare mai grea, urmărim pe partea stângă o intrare în pădure, care este destul de greu de observat. Din drumul principal avem de urcat circa 30 m, după care trebuie să nimerim într-o potecă care coboară până în alt drum, care urmărește direcția curbei de nivel de sub Lacul Bodi. Odată ajunși pe curba de nivel, ne vom bucura de un drum plat și răcoros prin pădure. La jumătatea acestui drum, după ce trecem un mic pârâu, vom întâlni o pantă pe care vom fi nevoiți să facem push bike pe o distanță de circa 20 m, după care, în vârful ei o vom lua la stânga și vom continua drumul pe curba de nivel, până ce vom coborî în Valea Vicleanu, pe drumul care coboară către Uzina de Apă. Odată ajunși pe Valea Vicleanu, o luam la dreapta și urcam pe lângă vale până la o bifurcație mai mare, unde o luăm la stânga peste vale și ne continuăm drumul în sus. până în vârf. Pentru a ajunge în vârf, atunci când vom ajunge la bifurcația din primul luminiș mai mare, o vom lua în dreapta și vom continua să urcăm încă puțin, după care drumul o va lua într-o ușoară coborâre către stânga. Vom continua pe acest drum care va merge pe coama dealului până sub Dealul Crucii, de unde o vom lua în dreapta în jos, pentru a ajunge pe Strada Ferăstrăului. Atenție la această coborâre, deoarece este presărată cu pietre mișcătoare și zone instabile. După ce trecem prin vale și ajungem pe Strada Ferăstrăului, o luăm la dreapta în sus și trecem prin cariera Sf. Ioan. În carieră, atunci când drumul se bifurca, vom merge pe varianta din mijloc, iar la următoarea bifurcație, dupa carieră, vom ține varianta din stânga, continuând urcarea către trailul Route 66. Odată ajunși la intersecția cu Route 66, o vom lua la dreapta, în sus, iar după prima coborâre mai abruptă, vom urca prima pantă și în partea de sus o vom lua la stânga, pentru a coborî in Valea Usturoiului. Din Valea Usturoiului o vom lua la dreapta, în sus, urmărind indicatoarele roșii către Feriga Trail, până în Vârful Feriga. De aici vom coborî pe varianta care o ia din vârf la dreapta, adică pe Feriga Trail 2, urmând indicatoarele albastre. Vom urmări acest traseu până când vom ajunge pe Valea Roșie, la Magura. Vom coborî cu atenție pe strada asfaltată, până vom găsi un pod pe partea stângă, pe care-l vom trece pentru a urca către trailul Dakar a cărui ultimă parte o vom străbate pentru a ajunge în parcul Regina Maria.
*Sursă hartă, text și video: https://maramures-bike.ro/

Grad de dificultate
- Medie
Lungime
- 28.88 km