Nicolae Șerban
Meșter popular
Telefon
Despre
Îndrăgostit de arta lemnului încă de mic copil, meșterul popular Nicolae Șerban și-a început cariera cu lucrări reprezentând țăranul maramureșean cu tradițiile, obiceiurile și sărbătorile lui. Lucrările sale au fost încadrate în genul artei naive, fiind apreciate și premiate.
Pentru a participa la târguri și expoziții de promovare a culturii tradiționale, creatorul popular a început să realizeze lucrări din lemn pentru uz casnic și pastoral, precum și obiecte de cult: linguri, solnițe, fuse de tors, găvane, căușe, pecetare, icoane, crucifixe.
Și-a desăvârșit menirea artistică în momentul în care a început să realizeze lucrări monumentale, atât de artă plastică, cât și de artă populară, devenind renumit pentru porți maramureșene și pentru troițe, pe care sculptează motive specifice zonei: funia, pomul vieții, simboluri astrale, creștine, zoomorfe, avimorfe etc.
Nicolae Șerban studiază și ascultă lemnul, iar formele lucrărilor de artă plastică ce prind viață în mâinile meșterului sunt hotărâte împreună și sunt mereu unice. În semn de recunoștință pentru promovarea culturii și a meșteșugurilor maramureșene, Consiliul Județean Maramureș i-a acordat meșterului popular Nicolae Șerban titlul onorific de "Ambasador al Turismului Maramureșean".
Date contact meșter popular: Orașul Târgu Lăpuș, Sat Rogoz, str. Principală, nr. 247, Telefon mobil: 0745 642 120.
Posibilități de acces atelier: din Cărbunari, mergeți către Sud Est pe DN 18B, peste 28,6 km, la sensul giratoriu luați a doua ieșire; continuați pe DJ 109F 5,2 km, apoi virați la stânga; în 500 m ușor dreapta, meșterul locuind la ieșirea din sat spre satul Libotin, la ultima casă pe stânga.

Meșteșug
- Lemnăritul