Simbolistica porților maramureșene

 Unul dintre cele mai semnificative și cunoscute elemente ale brandului  județului Maramureș este poarta tradițională de intrare în curte, delimitând fizic și virtual spațiul privat al „căsenilor”, înălțată după un ritual anume pe 3, 4, 5 sau 6 stâlpi înalţi de 3 metri (suficient de ridicați pentru a putea lăsa să treacă carul cu fân), sculptați în lemn de stejar și acoperiți cu o mulţime de simboluri. Porţile sunt de două tipuri: cele propriu-zise, dominante, ale căror scânduri ce înfundă aripile (decorate deseori, la rândul lor, prin traforare) sunt amplasate vertical – semnificând că odinioară acolo trăia o familie de nobili scutiți de taxe, respectiv mai rarele „vraniţe” - cu aripile asamblate orizontal, caracteristice, cândva, doar oamenilor liberi ori iobagilor impozabili. 

Din punct de vedere al decorului, întâlnim două soluţii artistice predominante (sau amestecul dintre acestea): modelele incizate (mai frecvente la porţile vechi), respectiv cele excizate, cu funii, rozete şi torsade puternic scoase în relief. Porţile patinate sunt echilibrate şi etalează motive ancestrale, în vreme ce cele noi, tot mai multe și care azi reprezintă un semn de atașament față de tradiție dar și de mândrie și potență financiară (deoarece pot costa până la 15000 euro) sunt uneori ornamentate într-o manieră diferită, fiind însă mai spectaculoase și mai masive. 

Atât porțile vechi cât și cele noi prezintă, frecvent, datări și scurte inscripții – cu precădere numele ori inițialele proprietarilor acestora (și/sau ale meșterilor constructori). Simbolurile prezente pe porţi (dar și pe cruci și alte obiecte de lemn, ori pe ţesături) sunt peste 130 la număr, dintre acestea fiind mai frecvente: arborele vieții în trei variante (autohtonă – „traco dacică”, elenistic mediteraneeană și oriental iraniană), ornamentele celeste (Soarele – masculin, la origine totem egiptean, Luna – reminescență de cult chtonian și simbol feminin, stelele sau norii), totemurile animale (dinţii de lup, şarpele, laba de urs, cocoşul, cerbul, capul de cal, coarnele „de consacraţie”, solzii de peşte ș.a.), ornamentele fitomorfe (brazii și stejarii – reminescențe de cult dendolatric, frunzele, florile, ciorchinii, ghindele), antropomorfe (silueta umană sau mâna - semn de protecţie începând încă din vremurile sumeriene, cavalerul trac - simbol antic, preluat apoi de Sf. Gheorghe, hora femeilor – semnificând matriarhatul, unitatea), geometrice (rombul, zig-zag-ul, unghia, triunghiul, punctul), skeomorfe (scara, furca, nodul), simbolurile comune cu celții (roata sau crucea circumcisă în cerc, funia sau lanţul - simbol al vieţii la celţi, ori de unitate, comuniune – la creștini, pasărea călătoare de pe stâlpul celtic, păstrată ca atare pe porţi sau transformată în triunghi), apoi trei triunghiuri suprapuse (pecetea lui Solomon, pentru apărarea de duşmani) și altele. 

Cel mai tipic grup de simboluri de pe verticala stâlpilor porților – suita de funii şi cercuri împletite, aduce de fapt perfect cu stindardele romane de legiune (signifer). Se crede că înșiruirea de simboluri de pe porțile maramureșene au constituit la origine mesaje într-un limbaj azi pierdut, din care ni s-au transmis doar fragmente și care își așteaptă, încă, traducătorii.

 Text: Teofil Ivanciu